Continentul tău

imaginea utilizatorului iuri iulian Lorincz
***

De fiecare dată când trupul tău
îmi alungă din braţe golul
mă umplu de tine
inspir din pleura plămânilor tăi
expirul unui oxigen cald
văzul propagă culorile
prin globul ocular
proiectate pe retină
într-un tablou inedit al unui continent
cu 5 anotimpuri
acolo am văzut
adevăratele primăveri
şi firul ierbii proaspăt crescut
sub povara tălpilor desculţe
rândunicile
rostuiesc cuiburi statornice
pe umeri dezgoliţi
uitând migrarea
când pleci
devin acelaşi
doar braţele-mi rămân imuabile
cu forma trupului tău.