În turnul închisorii e-un clpot, sub o grindă,
Un săculeţ cu perle, croit din catifea,
Ascultă ziua care se scurge întro ghindă
Şi-aşteaptă să apară, prin frunze, prima stea.

O ultimă lumină atinge liliacul,
Ce-n răsturnări de vise aşteaptă timpul lui,
Cu valuri obosite, adoarme-ncet şi lacul,
În aer nu-i nimica, în lume-s doar statui.

O-nfiorare tandră răzbate-n înserare,
O perlă prinde viaţă în pieptul noctambul,
Un ochi, cât o tipsie, aruncă, din cărare,
Săgeţile de aur pe aripa de tul.

Miros de crin aşterne, în aer, o cărare,
Nectarul îl atrage, chemarea-i dă fiori,
În zborul, fără zgomot, aleargă către Floare
Şi prin corola albă coboară în ninsori.

Otrava dulce-n moarte îl poartă printre vise
El, îmbătat, iubeşte cu dor de condamnat,
Umplut e de speranţe şi zbor, printre narcise
Se-ndreaptă către turnul în care, atârnat

Va aştepta iar noaptea să vină, să se-ntoarcă
La Floarea vieţii sale, la cupele de crin,
Dar pân-atunci, din vise, cu capu-n jos, să toarcă
Speranţe de iubire, ţesute-n ibrişin.

În legănări de vise şi ameţit de teamă,
Pe drumul de întoarceri nu vede c-a ajuns,
Loveşte tare-n clopot şi Moartea lui îl cheamă...
Iar din iubiri de noapte rămâne doar un plâns.