În pieptul meu deșertul se-ntinde ca o plagă
De foc și disperare, în spațiu și în timp;
Îmi intră-n os nisipul și de o viață-ntreagă,
Răzleț de caravana speranțelor, mă plimb.
Când mă învinge duna și se termina apa,
M-adăpostesc în oaze drapate cu-amintiri;
Îmi umezesc cu rouă și reverie pleoapa
Și-mi reînviu fantoma trecutelor iubiri.
Te voi găsi vreodată ființă fără umbră,
Acolo unde marea s-a preschimbat în cer,
Acolo unde îngeri de mână se preumblă
Și unde androginii neîntregiți se cer?
Către amiaza vieții se face tot mai cald
Și-mi e atât de sete (în tine să mă scald)!

8 VI 2009