Eu nu o să fiu –
un fapt la fel de banal ca prăbusirea unei scame.
Şi nu mai ştiu ce înseamnă eu, al meu, mine.

Deocamdată,
sunt doar o idee într-un mecanism neştiut,
nici măcar conştientă, poate,
întocmai golului din pahar –
când se va termina gândul, eu nu o sa fiu,
când paharul se va umple, golul n-o să fie.

Timpul
se scurge diluat prin trupul meu,
îmi ia toate gesturile,
îi iau toate formele
ca apa petele de sticlă,
ca sticla corpul apei.

Vor fi atunci,
la final,
miros de copaci uzi, de plastic ars,
pâclă usturătoare în ochi,
zbatere vânată după aer,
sunet metalic din ce în ce mai surd,
apoi,
până şi nimicul o să lipsească.

Eu nu o să fiu,
nu am fost niciodată.