Privi la ceas.
- Ți-e frică?
- Da.
- De ce ți-e frică mă?
- De dumneavoastră.
- Da’ ce sînt eu mă, Dumnezeu?
- Nu, nu sînteți... dar..
- Aaaa, deci nu sînt... Că numa’ boii ca voi cred în așa ceva. Da’ ce sînt eu, mă?
- Sînteți... ăăă, tovarășul locotenent major...
- Așa.... și deci?
- .....
- Deci?
- .... Nu știu..
- Ce nu știi mă?...
Băiatul privea aproape speriat. Parcă vroia să citească în ochii cenușii ai securistului un indiciu, ceva care să îi sugereze ce ar trebui să spună ca să nu îl întărîte și mai rău..
Gheonea însă dădu din mînă cu dispreț și se îndreptă spre fereastră. Privi o vreme pierdut pe geam. Sugea din țigara care îi sfîrîia între degetele galbene și își aminti de vernisaj.
- Deci, se întoarse brusc spre băiat, de unde îl cunoști pe Petrus?
- Nu îl cunosc.
- Mă nenorocitule, tu crezi că eu sînt idiot? Adică tu crezi că țara asta e apărată de idioți? Așa credeți voi, măi băiete,.. voi aștia cu prieteni prin străinătate. Că s-a întîlnit hoțul cu prostul. Tu ești hoțul iar eu alege... Așa e mă?!!! Vocea îi tună în urechile băiatului. Așa e mă??? Spune!!
- Nu domnu... tovarășu locotenent...
- Major mă!! Ai auzit de aia?
- Da, tovarășu’…
- Că ai făcut armată, nu?
- Da, tovarășu’…
- Unde ai făcut mă?
- La infanterie, tovarășu’ locotenent major.
- Infanterie infanterie, da’ în ce oraș?
- La Slobozia.
- Aaa, da. Așa scrie și la dosar. Vezi că știu mă? Noi știm totul, băiete, despre tine. Știm și ce ai supt la mă-ta. Dar tu trebuie să dovedești interes pentru binele țării mă! Pricepi mă? Și să spui tot! Tună încă o dată Gheonea.
----- În gînd îl înjură pe băiat. Nenorocitul ăsta o să îmi mănînce toată după-amiaza. Și iar nu o să fiu la timp la vernisajul lu’ nevastă-mea. -----
Își apropie pumnul de obrazul băiatului și șuieră:
- Dacă nu vorbești, mă nenorocitule, te snopesc. Auzi?!
- .....
- Spune mă, de unde îl cunoști pe Petrus?
- Nu cunosc nici un Petrus, vă jur.
Gheonea lovi cu pumnul în masă:
- Mă!!! Aici dormi.. Ai înțeles? De unde îl cunoști? Că de întîlnit l-ai întîlnit.
- Nu am întîlnit nici un Petrus.
- Mă!!! Te bag în aia a măti’ Tu să vorbești, auzi?
Băiatul înghiți scurt o lacrimă. Gheonea se așeză în capătul celălalt al mesei și scotoci ceva printr-un sertar. Apoi îl trînti cu zgomot. Privi din nou pe fereastră. Lovi brusc cu pumnul în masă. Apoi îi zîmbi ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic.
- Mă băiete, tu iubești România?
- Da tovarășu’, o iubesc.
- Cum o iubești mă dobitocule? Mă căcăciosule. Cum o iubești mă? Cum poți tu să fii militar, să îți aperi țara dacă tu o trădezi? Pentru că asta este ascunderea legăturilor cu străinii mă, trădare. Iar tu ești un trădător. Știi cum se pedepsește trădarea mă boule? Știi mă? Te pupă mă-ta printre zăbrele, mă. Auzi?
Băiatului i se uscă gîtlejul. Un clei sec amestecat cu fumul acelea dulceag de țigară îi atîrna greu de cerul gurii. Înghiți în sec. Pumnul locotentului izbit în masă îl făcu să tresară cu o sperietură cumplită. Mama.
- Mă nenorocitule, tu n-ai să-ți mai vezi nevasta, auzi?! Nici copilul. Auzi mă?! Mă auzi? Vorbește mă idiotule! De unde îl cunoști pe Petrus?
Pe obrajii băiatului coborîră brusc două lacrimi lăsînd două urme umede paralele. Privea țintă în ochii locotenentului.
Se făcu liniște. Gheonea se așeză cu fundul pe un colț al mesei, se aplecă spre el și își mai aprinse o țigară. Trase adînc și privi în tavan. --- Apoi se uită la ceas... S-a dus... vernisajul lui nevastă-mea. Piz...--- Oftă. Privi spre pantofii negri de uniformă. Își aminti de prima zi din liceul militar. Șireturile. Toamna.
- Cînd vă întîlniți voi mă, cu tineretul catolic, știi tu, acolo... la Sovata, la Abrud,... că noi știm tot mă. Știm tot. Nu l-ai întîlnit acolo pe Petrus?
- ....
Se ridică de pe masă. În cameră se făcu deja întuneric. Se îndreptă spre ușă, aprinse lumina. Înjură printre dinți.
- ... Petkus.. șopti băiatul... Petkus? La Petkus vă referiți?
- Petkus, Petrus, ce importanță are?.. Cine e Petkus?
Băiatul oftă cu o ușurare vizibilă. Apoi se opri parcă încercînd să își găsescă cuvintele.
- Păi.. Petkus e un, nu știu cum să vă spun.. e un personaj.
- Ce personaj mă?! Cum personaj? Acum vrei să o amețești? Te pocnesc! Ce personaj? Unde l-ai cunoscut? Cînd a venit în țară?
- Păi n-a venit. Adică... E un personaj.
- Mă, eu te pocnesc acum!! Te omor în bătaie. Să nu mă îmbîrligi tu pe mine cu prostii! Cine e Petkus?
- E un personaj. Un personaj dintr-un film.
--- Își aminti brusc că acum un an și ceva îi scrisese Laviniei despre Petkus. Erau doar logodiți și văzuseră filmul împreună. Fusese ideea ei. Invitația ei. ---
- Ce film mă?
- Un film polonez. Un personaj care are un puternic simț al datoriei și...
- Ce datorie mă? Ce film? Ce tot îndrugi acolo?...
----- Își aminti cum îi scrisese Laviniei că a avut ceva special de învățat de la Petkus. O naivitate. Ceva despre dragoste. Dragostea care te face să simți o datorie față de... Să plătești un preț cînd... Nenorociții aștia de securiști îi citiseră scrisoarea. Srisoarea Laviniei?!!! Atunci cîte îi mai citiseră?!! Deci îi citeau corespondența?? Și cea din țară? Cu aia din străinătate avea grijă. Dar la asta din țară... nu își imaginase. Scrisorile de drago.. -----
Pumnul izbi brusc în masă. Îl trezi din gînduri.
- Ce simț al datoriei mă? Ce tot îndrugi acolo? Unde l-ai cunoscut pe Petkus și ce te-a învățat? Cine e Petkus.
- Domnule... pardon, tovarășe locotenent major, vă jur e dintr-un film...
Gheonea îl privi cu ochii și mai cenușii decît îi avea de obicei. Lung, timp de cîteva zeci de secunde... aproape pierdut.
În ușă se auzi deodată un ciocănit:
- Tovarășu’ Gheonea, la telefon…
Gheonea se întoarse spre el:
- Vin în cinci minute mă. Ai coala asta de hîrtie. Scrii tot ce știi despre Petkus.
- ....
............
- Alo! Ioana. Da, am avut treabă, da. Asta e, datoria. N-am avut ce să fac. Da. Cum a fost vernisajul? Ești bună! Am spus eu. Și Nicu, și Andreea?? Nemernicul, nici nu mi-a spus că se duce... Acum? Adică seara asta? La cît? La zece? Zece jumătate? Ce film? Un film polonez? Cum îi zice? „Verile Anei”? Bine... Cred că ajung.. Bine, promit. Te-am pupat. Nu, dacă spun eu, nu. Sigur. Pa.

.............
- Ai scris mă?
- Am scris tovarășu' locotenent. Major.
- Ce ai scris mă?
- Păi am scris despre film.
- Ce e asta?
- Păi ce mi-ați spus, filmul. Cu Petkus.
- Ce film mă?.... a.aa...a.declar... a .. am văzut ... Petkus.. „Verile ... Anei”.. Mă nenorocitule! 'tus!! Plutonier!!! Iancule!! Ia-l pe nemernicul ăsta și du-l la poartă... Să nu-l mai văd pe aici.
Apoi continuă să citească furios.... „totul începe într-o vacanță de vară la Cracovia...” Nenorocitul!! ... îmi strică ăsta seara.... și filmul.

Afară băiatul o îmbrățișă pe Lavinia aproape ciocnindu-se de burtica ei de însărcinată. Izbucniră într-un rîs nervos. Apoi tăcură. Inimile continuau să le zvîcnească. Era noapte. Începuse ploaia. Aproape. O vreme au mers așa, fără să spună nimic. Ea îi strîngea mîna. Puternic. O privi și într-un tîrziu îi spuse:
- Nu știe nimic.