Doamne, ce naiv pot să fiu! Credeam, sincer, că odată cu sfârşitul mascaradei pentru alegerea preşedintelui, se va termina şi cu trăncăneala politică. Ei, aş…Azi îmi dau seama, că trăncăneala politică fiind o imensă prostie, ea nu se va termina niciodată, pentru că prostia va dăinui cât va fi lumea lume.
Aşadar, pentru ce se luptă între ei democrat-liberalii, social- democraţii, naţional-liberalii şi oportuniştii din UDMR plus, oportuniştii aşa-zis independenţi? Se luptă pentru a decide cum o să ajungem în iad: cu ajutorul expresului pedelist sau al maşinii de curse liberale, cu autobuzul independent, cu tramvaiul pesedist, ori cu teleguţa udemeristă? În toate cazurile destinaţia e aceaşi! Toţi vor să ajungem în iad. Toţi sunt mânaţi spre acelaşi impas psihologic şi spre acelaşi faliment social, rezultat al falimentului psihologic.
Un om cu bun simţ nu ar trebui să manifeste niciodată interes pentru astfel de dispute. Pentru un om cu bun simţ, singurul interes este iadul, iadul cel de toate zilele, nu mijloacele de transport folosite pentru a ajunge acolo. Întrebarea care se pune unui om de bun simţ este: “Vrem sau nu să ajungem în iad”? Răspunsul este: „nu, nu vrem”. Răspunsul acesta nu are nimic de a face cu politicienii, deoarece toţi politicienii, fără excepţie, vor să ne trimită în iad şi nu se ceartă decât asupra mijloacelor de transport.
Indiferent de mijlocul de transport, la volan se află bogătaşii şi persoanele oficiale. Credeţi că o categorie poate conduce mai prudent decât cealaltă? Eu nu văd nici o diferenţă! Şi unii şi alţii se grăbesc. În numele ştiinţei, al culturii, al progresului, al reformelor şi al fericirii oamenilor, pun în mişcare maşina. Spun amin! Apoi apasă pedala de acceleraţie.
Singurul lucru despre care le place reformatorilor să vorbească este forma, culoarea dispozitivului de conducere. Nu înţeleg că ceea ce contează e direcţia, că am apucat-o pe drumul cel rău şi că ar trebui să ne întoarcem – preferabil pe jos, fără această maşină jegoasă. Nenorocirea e că, dată fiind lumea existentă, nu te poţi întoarce şi nu poţi să arunci maşina la pubelă. Nu o poţi face decât măcelărind jumătate dintre femeile şi bărbaţii lumii. Poate că ar fi un lucru excelent – ca o problemă de politică practică, însă e greu de conceput.
Personal nu mi se pare o soluţie ortodoxă. Autori precum Huxley, Dale Carnegie, Steve Chandler etc, cred că mai există şi altă soluţie, chiar în cadrul sistemului actual. O soluţie temporară, în timp ce “sistemul e modificat în direcţia unei soluţii permanente”.
O primă măsură sugerează că oamenii ar trebui să trăiască două vieţi. Două vieţi în locuri diferite, în “compartimente etanşe”. Într-un loc (compartiment) ca salahori – indiferent că eşti medic, profesor, cercetător, zidar, tinichigiu, tot salahor la sistem te numeşti - în celălalt loc (compartiment) ca fiinţe omeneşti. “Opt ore pe zi ca nişte idioţi şi nişte maşini, iar restul de ore ca fiinţe omeneşti adevărate”.
Poate veţi spune că lucrurile chiar aşa se întâmplă. Oare? Nu e nici pe departe aşa. “Oamenii trăiesc tot timpul ca nişte idioţi şi ca nişte maşini în orele de muncă, cât şi în cele libere, închipuindu-şi că trăiesc ca fiinţe civilizate… ca nişte zei”(Huxley) Primul lucru pe care ar trebui să-l înţeleagă oamenii şi, mai cu seamă, să-l admită este că în timpul orelor de muncă sunt nişte idioţi şi nişte maşini, că în cele opt ore de lucru “sunt o corcitură între un idiot şi o maşină de cusut”. E foarte neplăcut, umilitor, dezgustător ! Dar asta e situaţia. Civilizaţia noastră fiind ceea ce este, trebuie să ne facem “meseria”, idiot şi mecanic. Altfel, şandramaua se duce de râpă şi murim de foame. Aşa că, în cele opt ore trebuie să ne vedem de treabă, iar în orele libere să încercăm să trăim ca femei şi bărbaţi adevăraţi şi întregi…de la caz la caz. Să nu amestecăm cele două vieţi, să nu confundăm compartimentele, dărâmând zidurile dintre ele. Importantă e adevărata viaţă omenească, cea din orele libere, cealaltă fiind o treabă murdară care trebuie îndeplinită, să nu uităm că munca noastră este murdară orice am face – afară de măsura în care ne oferă hrană şi menţine intactă societatea – şi e cu totul lipsită de impotanţă şi nesemnificativă pentru adevărata viaţă omenească. Poate că e timpul să nu ne mai lăsăm înşelaţi de excroci care spun vorbe frumoase, care despre sfinţenia muncii şi ajutorul creştin pe care oamenii de afaceri îl oferă semenilor. Toate sunt baliverne, vorbe de clacă !
Munca oamenilor nu-i decât o treabă urâtă şi murdară, devenită necesară - din nefericire – datorită prostiei strămoşilor lor. (Gata, am plasat responsabilitatea!). Ei au ridicat un munte de gunoaie, iar noi, “deştepţii” trebuie să-l demolăm, de frică să nu ne ucidă mirosul, blestemând tot timpul memoria demenţilor care ne-au silit să îndeplinim această muncă murdară. Şi încă ceva: n-ar trebui să ne încurajăm singuri, pretinzând că o muncă urâtă şi mecanică are ceva nobil. Nu are; singura urmare a acestei afirmaţii şi credinţe e că umanitatea va ajunge la nivelul muncii noastre murdare.
Dacă sunteţi convinşi că sistemul capitalist vă ajută şi că munca e sfântă, o să deveniţi nişte idioţi mecanici în timpul celor douăzeci şi patru de ore ale zilei. Admiţând că munca e murdară, ferindu-ne cât putem nasul, să muncim opt ore, iar în orele de răgaz să ne străduim să devenim fiinţe omeneşti. Fiinţe omeneşti reale. Nu cititori de tabloide, amatori de manele, maniaci ai televizorului. Cei ce ne bagă în case distracţii standardizate şi prefabricate se luptă să facă din noi, pe cât e cu putinţă, nişte imbecili robotizaţi, atât în timpul liber, cât şi în orele de muncă. Nu ar trebui să-i lăsăm. Să facem un efort pentru a deveni umani.
Asta ar trebui să li se spună oamenilor. Asta ar trebui să fie lecţia predată celor tineri.
Mă întreb cum, cu un astfel de program, un candidat la preşedinţia unui stat, ce şanse ar avea? Ştiţi răspunsul. Toţi s-ar coaliza împotriva respectivului. Singurul lucru asupra căruia sunt cu toţii de acord – liberali, democraţi, conservatori, comunişti, independenţi – e calitatea excelentă a duhorii iadului şi necesitatea standardizării oricărei urme de bărbăţie şi feminitate, existentă în rasa umană.
Poate de aceea unii nu manifestăm nici un fel de interes pentru politică!!

Bibliografie:
Aldous Huxley – “Punct Contrapunct”, „Minunata lume nouă”, “Reîntoarcerea în minunata lume nouă”.
Dale Carnegie – “Lasă grijile, începe să trăieşti”.
Steve Chandler – “Schimbă-ţi definitiv viaţa”