Virgil -
...
cel mai greu este să aduni ploaie
în mîneci și în buzunare
să dai senzația de viață mirosind a iarbă
într-o după amiază în care orașul doarme lichid
cu susul în jos iar colbul se face zi
răsturnată peste solzi de vopsea coșcovită
să aduni ultimele pietre să le legi de genunchi
și să faci pluta îngerilor printre vacuole murdare
mirosind a zarzăr despletit
în geamuri slinoase de spital
iar tu copil șoptit de părinți
desperecheați
pe care nu îi mai vrea nimeni
acolo sub pat
în cimitirul vocabulelor fugărite
să te ascunzi în liniștea ploii
Poezie:
Comentarii
lucian -
primele doua versuri sunt fantastice. chiar si al treilea poate fi remarcat. restul poemului nu face decat sa se justifice, ca si completare, pentru aceste trei versuri prin comparatii insolite, dar fara a impresiona ca la inceput cititorul. felicit autorul pentru iamginatie!
Aranca -
"un copil soptit de parinti" iti spune ca a fugarit atatea vocabule vara aceasta pana a adunat numai "ploaie în mîneci și în buzunare" si a reusit doar sa-si asigure "pluta ingerilor" pe o suta de ani... unul dintre poemele in care iata, se impune un stil original de introspectie transpus in tipare lirice. metafore deosebite: "orașul doarme lichid" "și să faci pluta îngerilor printre vacuole murdare" "mirosind a zarzăr despletit" "copil șoptit de părinți desperecheați"
lucian -
revin cu întârziere pentru o necesară corectură: imaginație.