Îmi place ideea schimbării titlului și transformarea în ciclul "poetul", poeme distingându-se acum prin subtitlu. Suntem acum la al doilea. Se păstrează tonalitatea gravă, și e bine, manifestă aici de la început. E interesantă și, cred, originală asocierea cu acea pasăre uriașă, cu părți, ce frumos, moarte. A doua strofă imaginativă, coboară registrul tragic al receptării poetului într-un sine universal al cititorului. Strofa a treia, în schimb, prin "abluțiunea" aceea, se prea umple artificial de prețiozitate (poate că o expresie mai așezată va fi mai consonantă), iar la final "oglindă răsturnată" lângă "disprețuită alternativă" ne antrenează într-un iureș de sensuri, prea încărcat de semnificații deja redundante, căci s-a spus (s-a indus, de fapt) deja mult, și acum se risipește frumusețea dintâi. Finalul primelor două strofe e bine temperat, celei de-a treia mi se pare mai greoi (în formă, căci ideea e clară) pănă la imobilitate. E doar o părere subiectivă, poemul mi se pare bun în ansamblu. De remarcat, față de primul poem al ciclului, aici poetul e privit și din perspectiva cititorului, aplecându-și atenția asupra efectelor pe care primul le generează în celălalt. Această schimbare de perspectivă e constructivă pentru un ciclu, nu-l face să treneze. Totuși mi-a plăcut mai mult "Poetul (I)" și-mi dau seama că e dificil să susții mai departe un ciclu, mai ales dacă ai pornit cu dreptul.