Dorel -
Tu să crezi că eu exist undeva
că m-aș putea reîntoarce
că viața ta curge înainte în sufletul meu
în hleiurile sângelui meu
chipul tău alcătuindu-se iarăși
și iarăși
ca dovadă îți voi trimite portretul tău nou
scris pe aripi de fluture
în fiece an
între timp vom fi împinși
mai departe de vânt
cu ierburile cu scaieții solitari ai câmpiei
cu câmpia cu pădurile de la orizont
cu continentele
cu întreg pământul
nu va rămâne pe loc decât acest tărâm
care-și clocește singur și pe ascuns
oul din care pasărea o să-i cânte sfârșitul...
Poezie:
Comentarii
șubred
yester -
citez ce nu merge și distruge întregul, care și el la rândul lui este de un optzecism întârziat la întâlnirea cu postmodernismul după ce a pierdut calea modernismului pe care a plecat bine în prima strofă, singura reușită pentru autor, în opinia mea. "ca dovadă îți voi trimite portretul tău nou scris pe aripi de fluture (e mai mult decât dulceag) în fiece an" strofa a treia nu izbutește să scoată poezia din ea , dar încearcă prin primele două versuri iar verbul "clocește" din ultima parte e total nepotrivit, dizgrațios (nu că ar fi ceva grațios dezirabil neapărat) mai vin, mai citesc, acesta sunt eu.
concepte și prejudecăți
Dorel -
Postmodernism, optzecism și chiar modernism - iată concepte care pot deveni prejudecăți critice (fără să încerc să apăr textul!). Peste o mie (dar ce spun eu?! peste nici o sută!) de ani aceste chestii nu vor mai conta deloc, iar Cărtărescu va deveni contemporan cu Eminescu - ca poeți români de la sfârșitul mileniului II. Dar poate nici nu vor deveni contemporani, pentru că o să rămână doar unul. Vă las să ghiciți singur care va fi acela. Mulțumesc, în orice caz, pentru lectură și comentariu. În fond, asta e regula jocului, nu? Păcat că nu am mai mult timp, spre a mă angrena cum s-ar cuveni...
pentru a fi clar
yester -
cu tot respectul unui dialog,Dorel, cred că dvs. nu ați citit atent ceea ce constituia preambulul acestui simplu comentariu. spuneați recent și sunt de acord: Conceptele sunt utilizabile (pentru moment). Chestiunea e să nu facem (cum se mai face) din ele un criteriu de valoare: optzecismul e bun sau e rău(...) vi se pare că am sublimat vreun curent literar? eh, retoric și eu. și revin, eu constatam doar raportându-mă echidistant la aceste "concepte", că poemul e șubred pentru că are clișee de construcție ale curentelor enumerate,iar mai apoi din motivele ulterior înșiruite, fapt ce se vede clar, dacă plecați de la premiza că nu e decât o opinie atendențioasă, a mea, sub acest text, pe care dacă l-ați postat vi-l asumați. cât despre prejudecăți, nu le am eu, chiar nu mă interesează probabilitățile pe care vi le puneți, cu atât mai puțin ghicitorile. însă le trec sub semnul ludicului. Cu împărțirea timpului stau și eu prost, nu însă când e vb. să vă citesc aici și să vă cunosc reperele literare evaluative. Am revenit în speranța că mă voi face înțeles. Dar acest fapt nu mai depinde de mine.
E în regulă, Yester!
Dorel -
Dialogăm și asta e bine. Dar să nu mai vorbim despre textul meu sub cel al Profetului. Totuși, trebuie să menționez faptul că el este extras din cel de-al treilea volum al meu, "Tablou cotidian", din 1983. Ceea ce poate explica eventualele elemente transferate (ca s-o luăm în glumă) de la mine la optzeciști. Întrucât ei le-au impus ca atare, s-a ajuns că se creadă că eu (și alți câțiva, aflați în situația mea) i-am imitat pe ei. Așa s-a întâmplat, în celălalt veac, al XIX-lea, și cu Samson Bodnărescu, care scria foarte eminescian înaintea lui Eminescu (v. cele două texte pe care i le citează Maiorescu în "Cercetarea critică..."), ajungând să se transforme din imitat în imitator. Singura diferență ar fi că Eminescu avea geniu, iar optzeciștii au avut număr (și un mentor care i-a propulsat, lăsându-i, însă, de curând, în istoria sa literară, să-i cam scape din brațe). Ne mai citim, mai vorbim. Cu simpatie, Tudor
RE.
Dorel -
Scuză-mă, Yester, am intrat de la comentarii și nici n-am observat că textul tău era unde se cuvenea, sub cel postat de mine.