întotdeauna ştiu negreşit că este duminică
după cum omentul mic şi omentul mare învelesc măruntaiele mele
soarele nu se lasă mereu prins azi este ca un arici temător dar
lucrurile încă au umbră moale şi catifelată ofelia descântă melcii
închişi în casă zmeura sălbatică zidurile văruite suspinele de tămăduit
care nu vor să-şi dea sufletul din cuşca toracică daniel se luptă cu visele
şi apucă balaurul de coarne în definitiv heraclit nu avea dreptate
în creierul meu este o baie de aur o vână groasă pe care o sondează
minerii cu lanterne şi cască de protecţie mereu în acelaşi punct de foraj

din toate acestea la sfârşit va rămâne numai iubirea
iubirea pepită curată pentru voi dragostea mea fără aripi oameni buni
samariteni pentru toate rănile răspântiile cărările care duc toate către soare
de o bună vreme