rugămintea Mayei
nici eu nu mai știu cine sînt
mă jucam de-ascunselea prin galaxie
alături de mine Djali
păștea roua căii lactee
dalbe zăpezi înfloreau
în jurul tălpilor mele
m-am trezit în pustie
prunc nedorit m-a aflat moșul meu
m-a-nfășat m-a grijit m-a iubit
darurile cîte le-am primit
le-am pierdut în valea nebuniei
într-o zi m-a întrebat de ele
mă zbăteam
strîns din frînghie
inelul
șarpe-n întuneric
fiara hrănită din mîluri de noapte
luna leapădă văluri
al deznădejdii
al minciunei
al spaimei
al urii
lacrimi
un fluviu
spre cer
norii acoperă valea adîncă
dintre nori doar o rază
o stea
fiecare stea o lumină
în lacrima maicei un prunc
fiecare prunc o lumină
eu nu mai știu cine sînt
lumină lină
fă lumină
Poezie:
Comentarii aleatorii