ninge discret vals lent
în vitrina negustorului de antichități marmurele au început să danseze arse de-amurg
un plastic verde-albăstrui cu margini de siliciu pentru identificare biletul de călătorie i-au spus că va pleca puțin mai înainte starea de iritare gustul cafelei fără cofeină amintiri dintr-o altă fișie de timp nu zăboveau niciodată mai mult legea comodității cei care eludau legea erau trimiși să experimenteze tot ce putea fi mai neplăcut
batiscaful înainta
luminile în schimbare ale aurorei de pe Tethys umbrele planetei mamă un dans indescriptibil de-a lungul nesfîrșitelor întinderi de gheață imparțiabile geometrii strălucire senină perenă clară
o clipă poate două va ajunge la Castelul de Gheață ultimele negocieri cu puțin noroc se vor finaliza acordurile intergalactice o chestiune încă destul de controversată defileuri primejdioase strîmtori i-au spus ai urcat muntele ai trecut valea mai e încă puțin
iritarea o senzație de uscăciune setea pe care nu o putea ostoi ar fi vrut să vorbească cei din batiscafurile următoare erau ocupați fiecare cu hologramele lor
setea acută, chinuitoare nu mai vorbise demult limbile civilizațiilor terriene fuseseră înlocuite de concepte comunicațiile se realizau prin sisteme audio – vizuale muzica sferelor simți un soi de compasiune pentru îndepărtatul terrian care le bănuise cîndva toate acele relații matematice între sunet vibrație jocuri de imagini amalgam de sunete și de lumini culori nonculori cuvîntul aproape murise un spor în mentalul colectiv nimeni nu cuteza să-l rostească convenții nu se eliberaseră pe deplin poate niciodată
ar fi trebuit să se pregătească alesese marmura conceptualizările arhaice ale unor opere de artă din epoca aceea cînd începuse dansul
marmura albă Taj Mahalul demodat dar cel mai expresiv cîteva inserții de marmură neagră toate aceste imperfecțiuni nasc originalitatea unicatul nu marmura gri nu putea să o suporte trebuia altceva literatura începuse să dispară ca artă bănuiau doar că ar mai fi trebuit să fie ceva o sculptură poate Rodin nu acesta era mesajul Brâncuși da infinitul zborul Pasărea Măiastră poate un tablou poate Climt căuta mesajul nu se finalizase mai era ceva
setea dureroasă aridă apa transformată în gheață pretutindeni geometrii viața spiritul nemuritor cînd plantă cînd animal cînd mineral planete și sori toate acele întruchipări care mureau materialzări momentane forme luate din cînd în cînd de acest spirit nemuritor adevărata forță vitală
nu putea vorbi uitase tot ce nu rostise din adîncuri de gheață setea se răzvrăti ucigătoare Morgană din himere de timp muzica tăcerea sufletului călător spuneau că singurătatea este un dat dar batiscaful îl proiectaseră la fel de primitiv ca la-nceputuri tot pentru doi
ecouri pasajul prin care tocmai trecuseși
trenul opri