îmi scriam memoriile în trenul
ce duce de la iași la suceava
undeva
pe tăblia groasă din gară scria
dolhasca cu litere mari
am văzut cum oameni puternici
cu umeri viguroși
ucideau porumbei cu dungi negre pe aripi
eu îmi păream vie mă întrebam
cum ar fi să nu mai treacă
nici un tren niciodată pe aici,
cum ar fi
să știu unde se duc sângele și inima lor
oamenii își ascundeau cuțitele
ca pe niște copii născuți
cu guri mutilate chiar în
liniștea înspăimântătoare a peronului
târziu și câmpurile ardeau
ca niște crematorii
iar eu scriam
pe caiet despre moarte
scriam că un bărbat cu chipul brăzdat de pori aspri,
frumos ca pământul mă așteaptă acasă
și scriam moartea cu majuscule
mă gândeam să cobor pentru o
clipă acolo