idolul pustiei stropeşte cu propria salivă
aşternuturile viitorului

ploi artificiale înghit căscatul

magia
lasă să se reverse
o sclipitoare cortină
pentru a deruta audienţa

conexiuni prin somn
la visele regelui nisipurilor

conexiuni la un zbor în vid:
totul înseamnă amorţeală

puţina noastră credinţă
nu ridică podul
nu se apără cu scutul
invadatorii intră cântând

epavele monstruoaselor amintiri
sunt pictate pe vârstele noastre şi ale copiilor noştri

zeii de piatră
merg goi
prin alveolele găurite ale unui decor în continuă schimbare

aşteptări în faţa oglinzii
peruci sunt agăţate de ramuri
hidra
nu ridică încă privirea
răutatea nu transformă miezul unui zâmbet inocent în piatră

autiştii merg în cerc pe biciclete
pământul
le pare netocmit şi gol

corabia-caracatiţă
navighează spre groapă:
rezidurile voinţei cloceşte

imensul stup
întoarce de la gândul drept
descumpăniţii

iarăşi şi iarăşi
acelaşi balans între trezire şi adormire

cetatea-călcâiul
nu l-a înmuiat în sângele fiarei
poate mai avem vreo scăpare -a spus cineva

tomitani
nu aruncaţi peste bord înţelepţii

tomitani
treziţi-vă