tăbară visele gorgone, pe cât de rele pe atât de aidoma
iar pletele, crengi de mesteceni ce se zbat,
cărunte, înghețate și flămânde
se-ntind prin geamuri, prin pereți spre pat…
de-aș scoate-n pleoape ouăle viselor
al spaimei ger le-o crăpa-n zori
și poate s-or astâmpăra
și în tăcere m-or lăsa
somn uitat
în plasa orelor
aninat

dă-te jertfă!
cântă! luptă!
un îndemn de creangă ruptă.
cânta nu pot, mi-s buzele lipite
prin frunze duse, toamnele-s dospite...
nu-i lupta mea
mi-s rădăcinile plecate-nspre-apus
un trunchi îs în pădurea nimănui
toacă bătând, uitată-n cui,
secunde.

mi-i pasul uriaș și mă strivesc, pădure
himere nasc din vise
cenușă fără urmă
otravă și uitare
zig-zaguri de tăcere
iar noaptea care moare
iertare-mi cere...