nu poate ajunge
atât de înalt
mai înalt decât femeia pe vârfuri
cu brațele intinse spre cerul încrengat
cerșind dulceața lor fără miros
cireșele în plină iarnă
și limba ei iubitoare
zemurile răscolite de poftă
ia copacul acesta smulge-l
răstoarnă-l
uite cum el ține in coarne toți morții mei
paseri tăcute printre rădăcinile lui însetate
magma din care mă trag
care mă trage în ea
se va răscula
odata cu el
răstoarnă acest copac
pășește printre norii înțepați de crengile
calcă printre frunzele
îngenunchie planetele
pentru limba ta iubitoare
acum ajungi
culege cireșele
în plină iarnă
înghite arsura
magma din care te tragi
atât de simplu e