ochiul tău a căzut în întuneric. cimentul a clipocit devenind lichid ca un mercur
era atât de frumoasă lumea în care doar noi pășeam printre oglinzi venețiene
aveau dreptate grecii, iubirea ar trebui ținută în casă
mă cuprinde o mare tristețe
ne urcăm în pat cu masca pe față
între azi și atunci nicio punte catene incomplete de dedublări și lașități
poate-ar trebui să spunem și altora ce cu inconștiență vor să ia iubirea în brațe
e un risc a iubi cu adevărat o ruletă mai dură decât toate războaiele lumii
oul acela sensibil din noi
oul acela fabergé de marmură moale vopsit în verde și epiderme de ceapă
va fi desfoliat de coajă iar gălbenușului i se va smulge mugurul și-l vor înlocui cu o pană de struț
așa ne vom găsi la întoarcerea acasă
la întoarcerea-nlăuntru
o cabină de actori ambulanți devastată
zâmbetul cocoșat își va pleca genunchii biciuiți de indiferența acelui pentru care
palma ne-a fost scară spre o altă vânătoare
spre alte adâncuri
dincolo de undițe de gânduri un tablou cu natură moartă
ne pictăm -o sticlă de untdelemn un guler vechi de bufon o marotă din măciulii împletite de ceapă
pielea uscată a fiecărei lacrimi
în așteptare vom sta de o parte a umbrei tu și eu
o vom vinde ca pe o sclavă
regăsind-o apoi să ne judece dar nu după legea aceasta
ci după o alta ieșind din tipare sub o ploaie de vergi
dezbrăcați până la oase de mândrie nu mai știu poate că totuși te-aș acoperi și atunci
aș lua pietrele lovirii și mi le-aș coase haină
apoi aș porni în univers din iubire înnădindu-mi toiag de lepros

uite cum umbra se frânge spre care din noi să-și picure mirul