alba -
.
Destul de blândă predica bazarului
oameni şi mărfuri expuse la speculă
albi negri galbeni
scrântite limbi
fâşii
bucăţi de semne
destul de blândă predica bazarului
politically corect
trăim maldăr grămadă
locuim toate limbile din jur
dumnezeii plutesc la diverse etaje ale cerului
unde fiecare are amenajat un paradis pentru ai lui
blândă predica bazarului
fiţi cooperativi
iubiţi greşelile
nu vă învrăjbiţi
din culise vin femei şi bărbaţi
cu brâie negre cu şnur
şi se catapultează
cu toate că în paradis nu sunt locuri libere
ci îngeri
Poezie:
Comentarii
un text ok
hialin -
Mi-a placut abordarea pe care o presupune acest text si tenta ironica.
Nu inteleg ideea titlului-vers:
din culise vin femei şi bărbaţi
cu brâie negre cu şnur
Adica, presupun ca ar trebui sa fac o asociere intre braurile negre cu snur si ceva, dar se pare ca sunt destul de blond la ora asta (no offence pentru blonzi).
ialin
ciuciu
francisc -
nu-mi place. doar ultima strofa e ceva de capul ei. restul,aceeasi blazare si pseudofilosofare de jurnal postapocaliptic.
nu pentru asta citesc poezie. nu pentru asta
va salut
francisc
hialin -
Tema e indiscutabil comuna, dar abordarea e diferita. Si poate ne spui si noua, o tu, (multi)inteleptule si (multi)(atot)sfatuitorule pentru ce alt(a) (asta) citesti tu poezie ?
tu?
francisc -
degeaba
Dona Alba…
zapata -
Politically corect…lumea este un bazar, un amalgam de “mărfuri, limbi scrântite, oameni, bucăţi de semne” locuire la “grămadă” în toate limbile, o pastă eterogenă, irizată de vorbele unui predicator tolerant.
Aş zice că este o viziune optimistă asupra lumii, dar vin “din culise” (de ce din culise?!) acele “femei şi bărbaţi cu brâie negre”şi se “catapultează” în gol, pentru că locurile din paradis sunt ocupate (numai) de îngeri. Asta mă derutează !!
Este una din interpretările pe care îndrăznesc să le exprim.
Din cîte v-am citit – până acum – îmi dau seama, că poezia, pentru dumneavoastră, nu este un joc, ci un fel de a trăi autentic, de a gândi şi de a privi în profunzimea lucrurilor.
Mă bucur pentru dumneavoastră şi vă voi citi cu multă plăcere.
Stimă, zapata.
.
alba -
Pentru ca hialin a intrebat : subiectul este fanatismul religios musulman. Braul este centura cu exploziv.
hihi
bobadil -
Deja mă distrez citind textele acestei autoare la început am crezut că e o glumă dar acum văd că nu, tovarășa nou-venită (am mai zis, doamnă încă nu pot să-i zic) chiar scrie militant anti- ce vreți voi... deci vouă care căutați sensuri poetice luați o pauză de cafea.
Gabi, poemul ăsta este chiar mai slab decât anteriorul, măcar acolo se mai simțea așa, un miros pestilențial. Dintre versurile astea nu răzbate chiar nimic.
Promisiunea mea este nu că e ultimul text pe care ți-l citesc, pentru că voi mai citi ce mai scrii pe aici, ci că este ultima mea intervenție în subsol până nu voi vedea o schimbare benefică în ceea ce scrii.
Deocamdată eu cred că scrii gunoaie, scuză-mă dar mai bine un dușman pe față decât un prieten fățarnic, de acord?
Succes și nu lua ce spun eu decât ca pe o părere personală refritoare strict la ce scrii și nu la persoana ta pe care nu o cunosc plus că eu nu sunt o autoritate în materie.
Bobadil
alba -
Cu sensurile poetice ia-o mai usor. Sa nu te impiedici.
Ce ne-am face daca toti am scrie numai marmelada dulce-acrisoara despre iubirile nesatisfacute, femeile pe care nu le-am cucerit sau barbatii care au plecat la altele ? Mai ai si alte registre de interes ?
Ah, da ! Vad ca... la gunoaie te pricepi bine.
Ma las batuta. Nu am sa iti dau bucuria sa intru pe textele tale sa le ciopartesc.
Port manusi.