îmi număr pașii până la tine
să văd
cât a mai trecut din lume

cu vocea mai mult plecăciune
decât altceva
sunt car de luptă într-un muzeu
tot mai mult secreție indefinibilă
de morfină

dă-mi un trup de ceară
pentru flama ce iese din mine
să veghez
cum mi se aruncă zilnic fantoma
de pe un pod înalt

mă studiez lângă o sticlă de plastic
goală
și parcă aștept
să fiu strivit la întâmplare

nu mă părăsi în miezul fermentat
al nopții
a început iarna devreme
și nu știu dacă merit să mor acasă