În general, mărturisesc, eu am o problemă cu poemele care nu îmi oferă posibilitatea de a citi dincolo de primul vers. La fel și acesta... Dumnezeu râde ca un copil 'gâdilat' de ce? nu mă pot abține să întreb și asta mă împiedică să citesc mai departe... de ce 'gâdilat'? Râde oare altfel copilul gâdilat decât adultul gâdilat? etc etc... dar ce mă mai mir eu? Sintagme de acest fel sunt cu sutele în poemele acestui autor care se străduie în zadar să aștearnă una lângă cealaltă două trei vorbe mai la locul lor. Aici este atât de evidentă umanizarea lui Dumnezeu de până și un copil de clasa a patra ar fi putut scrie așa ceva... desigur adâugând ceva baschet, baseball și de ce nu? un poker pe dezbrăcate, pe care Dumnezeu le-ar fi etalat ca veleități.
Apoi, finalul mai salvează ceva din tot acest fiasco, dar este prea puțin. În opinia mea poemul este complet ratat.
Margas.