iarăși îmi bat cuvintele
ca pe un nuc plin de nuci
ca pe fasolea (din teci) pusă în mijlocul drumului
s-o bată căruțele. le iau și le-azvârl în direcția păsărilor
de pradă din copacul poleit cu zâmbet. apoi aștept.
aștept, tac, țip, dau din mâini, din picioare ca un
copil răsfățat.
îmi cântăresc tot submarinul psihotic urmărind
acul cum cade deasupra liniei de plutire.

e semn apocaliptic!

mi-ar fi de folos o sticluță de wiskey pentru tratarea angoaselor.
bravo, măi, Nică! ai nechezat ca un cal spânzurat!
cine n-ar vrea o fiolă de wiskey să și-o pună sub limba dilemei?
l-ar vindeca chiar și pe schizofrenicul căzut în
voo-doo-ul disprețului!

...îmi bat cuvintele care au luat nota doi la extemporalul de ieri.
am fost să dau examen la poezia cerută de sobor
și profesoara mi-a spus că sunt prea șaizecist. am împuns-o prin
ochelari cu acea privire de miere și ea m-a amenințat cu divorț!
tronc! asta-mi trebuie mie, divorț!
mai bine stau cu profesoara asta tânără și focoasă
în mintea mea de chinez. o să mănânc orez
și ciorbă de târâtoare la poarta orașului interzis.
ori, mai bine mă-nscriu în armata terracotta și-am să devin
luptătorul nebun mort acum două mii de ani.