azi noapte m-am frământat
și am dospit ca o cocă
era un vis pe care nu îl chemasem
creșteam cât panica unei metropole la un cutremur
abia perceptibil
copiii mă luau
mă împărțeau în douăsprezece tăvi
mă coceau
mulțimi flămânde se săturau din ființa mea
au rămas două firimituri din care
doi îngeri hrăneau oștirile cerului
undeva la o margine stăteau cărturarii
stoicii filosofii
voi nu mîncați
îi întreba o furnică
noi
nu
noi ne hrănim
cu otravă