în zilele cu index mov, secundele se îngroașă prin aer
ca o cutie cu fulgi de cenușă răsturnați în oglinda unui dinte de lapte,
minutele au pasul lasciv al unei domnișoare cu
coapsele nedesfăcute de sărutul unui bărbat,
în așteptarea primei întâlniri,
aud pe scări mersul frustrat al orei, matroană a mapamondului
măsurându-mi existența între o tăcere și o trecere de ploaie,
filtrându-le cu aceeași
gravitate cu care participă la cununii, botezuri sau un requiem,
în straie de umbre pe asfalt, ca o bucurie înrămată,
înșirând rufele cu indiferența unei gospodine oarbe,
în schimb,
făcând din spectacolul banal al vieții o procesiune lungă,
mă învață ritmul în muzică, egal,
din ce în ce mai egal cu moartea în absența celor dragi

lento senzuale...
a fost ora dintâi și ora din urnă,
pasaje febrile într-o noapte de inox, perindându-se la căpătâiul nostru,
bolnavi de toate vârstele, obsesiile, culorile,
asortând foliile ciorapilor rochiei de luni sau duminică
cu vederea încețoșată
când piatra cade înafara șotronului iar ora trei devine ora patru

Ω ridică nedumerită spâncenele pensând secundele
ca și cum taxiul ar opta pentru alt drum spre casă,
afișând superioritatea exagerată a snobilor ce refuză
să scoată vreun geamăt

pe același pergament, anii-ultimii templieri ai dializei matematice,
se duc să moară cu aceeași decență cu care s-au dăruit atât de albastru
mânilor ce i-au supt,
doar umbrele lor se zbat prin prăpăstii,
iar zvârcolirea lor e plină de sânge,
un sânge cald, ciudat, pe care nici un element din tabloul lui mendeleev
nu-l poate închega