Mirosul de melci al bunicii
îmi umple părul de vise
în geamul de la stradă
mă pieptăn domul...ea.
În nopţile când bunicul dormea
fugeam printre gene cu mine
basmaua neagră căzînd obosită
şi cerceii, talere albe, sparte,
spunind:nu, nu, nu,
tuturor relelor
şi zăpada, în vise descântate,
noapte de noapte
de nodurile ei
şi calcâiele crăpate râdeau,
rogojina mirosea a lac,
balegă arsă iarna.
Mirosul de melci al bunicii
se împletea cu vrejii
moţăind purcei verzi sub paturi
îşi rotea iar cosiţa
albă şi nesfârşită,
cu foşnet de trestie
deştepta cocoşii să cînte
cu o poală de ouă,
ne trezea să mergem
după cel mai mare somn, mă!
care acum îi mângâie
pe amândoi
mirosul de melci al bunicii...