mă plimbam pe un câmp cu o pălărie albă pe cap,
nu era prea mult soare
iluzia nu se schimba în ceva viu,
gândul mi-era mai sălbatic
decât florile.

printre flori găsesc pietre rosii
frici despre care nu știu nimic
de pe vremea când mergeam cu genunchii
în ciorapi de mătase.
sau este doar un vis acesta, în care mâinile mângâie
vârfurile ascuțite ale ierburilor.

din mâini curge sânge,
lupta e ca și mersul,
diminețile sunt niște nopți mai stranii.
visez același vis la nesfârșit,
visez ca sunt sunt în mijlocul
nopții și cânt happy new years
la new york printre confettii argintii.

un elefant își împinge mai departe
puiul prins în nămol. el n-a uitat nimic,
nici frumusețea, nici durerea.

iau pietrele și fac un cerc perfect
in jurul lui,
în dreptul inimii o pun pe cea mare,
ca pe-o lună în mijlocul soarelui
pentru o mie și una de nopți.

alerg după elefantul galben. el încearcă să-mi spună
ca și eu voi muri pe câmpul ăsta întins
ca o floare sălbatică