pe un acoperiș ondulat încerc să fug (să zicem:) de acasă
un pas mai adânc
altul mai sus
pe acoperiș visele alungate
se pliază pe văi adânci și curbe arse de lumină
pe văi/ în grăunciori de nisip strălucește mic
ideea care mâine va fulgera-n mintea mea leneșă

nu-mi vine să mă ating de caietul de ciocolată
înghesui cuvinte pe orice ondulându-mă-n mers
ca pe niște bigudiuri somnoroase
mă furișez

sentimentele îmi atârnă grele ca hainele pe mort
mă mișc încet ca-n miere zaharisită
dar
scriu pe orice hârtiuță pe buzunarul întors pe dos
pe olane pe frunzele de arțar așezate teanc
de timpul șerpuitor al acoperișurilor
scriu pe orice mânecă sau crac urcate
la uscat/furtuna amestecă frunze
și cârpe
suprapune pe un șasiu repede
când schița cuminte a obiectului fizic
când bricolajul ei
umbre mov se ridică din praf când lipăi papucii

las semne pretutindeni în zadar
n-o să mă mai vezi niciodată

locuiesc într-un sunet acum.