un singur butoi mi-a rămas
şi acela dogit mâncat pe alocuri de carii
în faţa ferestrei sparte
prin care ţi-ai aruncat
mai întâi inima
şi apoi chiar trupul ud de coşmaruri

nici acum n-am înlocuit
sticla rămasă de atunci ameninţătoare
ca un rechin
doar capul strecurat printre cioburi
l-am lăsat acolo
să umple ultimul butoi cu lacrimi
pentru tine