se limpezise asfinţitul într-un şuvoi de licurici
şi stelele brodau din vise cămaşă lungă cu arnici.
pribegi căutători de gânduri şi însetaţi de adăpost,
trecusem dincolo de pragul a ce va fi şi a ce-a fost
iar vâsla făurită-n joacă ţesea un cântec albăstrui,
ca o chemare spre limanul de început al nimănui.

eram şi nu eram acolo, o lume nouă se năştea,
coborâtoare din tăcerea cu clipociri de peruzea
şi vântul îndreptase pânza spre insula pierdută-n ceaţă,
un zar rostogolea distanţa şi-o cântărea. spre dimineaţă
ne-am regăsit cu greu în trupuri şi soarele-mi muşca din umăr.
aflasem dorul ce gust are şi învăţam, abia, să număr.

departe, calea se topise într-un fuior de funigei,
cuvântul rămăsese numai, perdea subţire de scântei,
în golf, nisipul adunase sideful auriu din scoici,
chemau spre ele ierburi nalte cu glasuri tinere de doici.
descântă-mi, te-am rugat, de umbre, descântă-mi serile de ploi,
în cuibul insulei ivite din împărţirile la doi…