***
o să mă devorez de la picioare pînă la umeri
tot secolul XX al cărui miros mi-a umplut pielea
şi măruntaiele
vorbele să-mi fie proaspete precum privirea
îmi admiraţi sclipirea ochilor
nici nu ştiţi ce ascund razele soarelui travestite
pămîntul se roteşte paşii tocesc realitatea perceptibilă
pe care mintea nu o acceptă oricum
voi tăcea trecutul de o secundă
dinaintea secundei pe care o trăiţi voi
căutătorii înţelepciunii nu vor săpa
ci vor sufla praful.
Poezie:
Comentarii aleatorii