O cupolă de sticlă, o cupolă de piatră,
Un geam verde sau albăstriu, ca muzica,
Un vitraliu. Un gol, o treaptă, un gol, o treaptă,
Un salt în abis, în spectrul îndepărtat
Unde totul e fără densitate și sens
Și fără durere. Nemărginire și umbră,
Uitare de sine, liniște, somn
Ca un scufundător într-o mare ireală,
Ca un parașutist orbitor
Pe meningele unei sfere.
Pași pe acoperișul fierbinte,
Pași pe cupole de sticlă, de piatră,
Aripi în închipuire vâslind
Și jos, departe, în risipire, orașul.
O amiază a vieții mele,
O amiază subțire ca pielița de argint a ochiului meu,
Ca degetele organistului, tremurătoare, pe clape.