"…cred ca vom rămâne
veșnic apăsați de o formă
a iubirii.. "

Numen, din toate definițiile posibile aleg spiritul ce locuiește în
obiecte, locuri. Cuvintele ce construiesc tot ce simțim palpăm si cercetăm Numene sunt si ele. La poalele templelor Jerusalemului, Valea Kidronului e un drum bântuit de spirite, de amintiri. Sunt drumuri care se împletesc cu sufletul în gesturi subtile, imperceptibile trecătorului, mirat de eonii ce nu au schimbat nimic din tăcerea pietrelor între Yad Absalom și mormântul profetului Zechariah. Citind din cartea (sefer)* lui Paul Blaj ne simțim duși de mână într-o călatorie captivantă despicată într-o primavară de culori și lumini, cititorul devenind un fel de vietate ce palpită între literele cărții. Inaintea primului pas pe drumul care pare îmbietor, duci mâna streașină la ochi, orbit de verdele măslinilor bătrâni ce se scaldă în soarele pietrificat de istorie. Răsfoiești sfios prin carte, curios ca la o întâlnire pripită. Vrei să cunoști. Să înțelegi. De undeva, muezinul murmură o litanie într-o perpetuă rostogolire sonoră:

" dacă de tine te vei despărți / te vei cunoaște.." ( epilogul prologului)
dar vom avea oare curajul confruntării cu adâncurile noastre? unde vom găsi înțelepciunea, modestia, granița între senzație și percepție, albul din negru? Si apoi vine teama de întrebări, teama căderilor noastre, neputința de a ne ridica când cineva ne spune:

"am căzut lângă tine / rănit de lumină / rănit de apropiere.."( antepreludiu).
E muzică în condeiul poetului? E sensibilitate și grije pentru cel de dincolo?
E oare culoarea care se așterne pe retina noastră obosită de ploi, de timidul absurd cu care respirăm aerul proaspăt spălat de o femeie necunoscută , cea din Poarta Hainei? Ca o iguană legată în deșert, ca un batrân cărturar scormonind misterele propriei sale minți ne descoperim spiritul ce se desparte de noi ca să-l putem regăsi într-o reverie distorsionată de gândul drumețului ce anticipează plecarea sa, în plecarea corăbiei :

" singura cale / de a iubi singurul mod / absoluta apropiere / e despărțirea"..( ochii naiului)

Dar spiritul ca și lanțurile, ancorele.. asemenea arborilor ,
" valurile / asemenea oamenilor / povara frunzelor, corăbiilor / nenăscute încă / tânjind ."( Mourning)

nu se lasă legat , înlanțuit , oricît am încerca acel paradoxal
"act / de a da fără a pierde" ( A-rama Vielei)

căci spiritul rezidă în tot ce Numen nu e. Iar noi vrem să primim . Cu cât mai mult , cu atât mai adânc. Paul ne conduce într-o grădină Zen, pietrele se aranjează singure într-o estetică de concretă armonie vestită de cuvinte presărate în amontul apelor :

"cum între noi / cuvintele / trec neatinse / de apă ( Prima Ramă)"

Călugăr ce desenează caligrame pe nisip, poetul scrijelează cu bastonul
pribegiei noastre, harta drumului care la început ni se părea atât de insurmontabilă, atît de plină de capcanele timpului, simțim drumul cum cedează treptat , ni se deschide larg și noi nesiguri cum suntem, efemeri cum suntem în acest labirint al copilăriei ce crește într-o matură bătrânețe, pășim pe calea stâncoasă ce duce spre Parcul de Piatră , ne însoțește cu un melos, ne învăluie cu prietenie, optimism, cu flexiuni vizuale:

" privind / gestul drumului / ascultă" ( ad-mirabilis) un fel de "foșnet de unde vin diminețile / argintul lor / înmuiat în lapte și primavară.."

Da, e primăvară în Valea Kidronului, unduiesc măslinii la fel ca acum 2000 de ani, capre nostalgice rumegă tot cer albastru, mai avem de trecut înca un obsatcol spre o finală eliberare de atâtea Numene ce ne framântă, de vocile ce vin dintre pietre :

"doar bastion / din sunete plapânde / am reușit să îți ridic / cu trudă .." ( penar)

Mai zăbovim o clipă la ora cinei , să-l ascultăm în taină pe Paul invitându-și cititorul la o masă pe care numai un poet o poate așterne cu pleoapa coborâtă în grija călătorului :

"sunt oameni care- și împart cu cel Flămând candoarea " (Cina cea de Taină)

Flămânzi mușcăm din litere(otiot *), dar cuvintele (milim *), ele nu ne dau liniște. Numele (shem*) capătă viață , shem înseamnă nume dar și suflet. Inseamnă Zeu.
E oare o simplă întâmplare? Deodată "vizualizăm" cuvintele ce se structurează în cruci, în turnuri peste creste de copaci, cățărate unele peste altele în temeinice faruri ce dau lumină în vale. Kidronul e mai bogat azi în lumini și umbre. Ca pletele poetului se încovoaie grâul cernut într-un peisaj poate de Bocklin, poate al unui zugrav fară nume ori murmurat de Solveig într-o altă pagină a cărții.
Poetul apare căpitan de luntre aeriană, plutim în bănuită speranță, el are cheia insulei, timona, cifrul tuturor descifrărilor, eliberând spiritele ce se întorc înapoi la ele acasă, între pietre, ruine, morminte, ne despărțim acum, suntem așteptați, plimbarea între Numene și noi s-a terminat :

" ..noi cu frunțiile umede, albe
înmuiate
în veșnicie.. "

* Note : cuvinte ebraice cu multiple înțelesuri. Sefer = carte. Literă ( ot) înseamnă și semnal. Shem = nume , dumnezeu, neshema = suflet . Cu litere se construiesc cuvinte ( milim) și din cuvinte , fraze
( mishpat ) . Mishpat înseamnă și sentința .