nici nu știi

imaginea utilizatorului cami

ochii tăi deschid evantaie neștiute
fâlfâind cu zâmbete
printre mii de adâncituri
printre ierni ce mă bântuie încă
și mă sfâșie

prin cuvintele tale vreau să cresc
ținând strâns în mâini praful sidefiu
rămas din tăcerile tăiate

scântei
acoperite de frunze căzute
ale toamnei târzii de când mă nășteam

Comentarii

ochii deschid mereu ferestre spre altceva, cami :) o sa-ti spun cateva ”pareri”, pentru a putea adanci o atmosfera autentica, de altfel: sunt doar cuvintele unei cititoare si iubitoare de poezie, nu fac critica ca nu ma pricep:) in versul doi: „falfaind cu aripi” mi se pare prea ...facil, daca ar falfai direct zambetele:) zic si eu, iar pentru „nevrute”, sa gasesti altceva, pentru ca urmeaza apoi „ nedefinite” si parca deranjeaza ... apoi in „sfasie sufletul”, poti inlocui „sufletul” ca sa lasi o portita de reflectie pentru cititor, poate fi un cuvant care sa-ti pastreze ideea: obrazul, genunchii... in rest mai vezi tu... incearca o cautare dincolo de forme, in transcedental, in misterul acela intotdeauna bine venit, acolo unde gandurile se intrupeaza viu... din taceri. mi-a placut finalul, si aceea toamna tarzie a nasterii ...

iti multumesc, anna, pentru pareri, vreau sa spun ca ele chiar imi sunt de mare ajutor. incerc sa tin cont de ele, in general, de toate acelea care sunt venite, de aici sau de altundeva. in privinta aripilor, ai dreptate, e mai bine, o sa schimb. ma voi gandi si la celelalte...