într-un somn târziu
pe umeri mă duce nemeritat
o literă
de nevăzut
îndoielnică

ca și cum aș fi devenit
o arboră
pentru lămuritul căreia
cuvintele tac

sau
un cimitir al elefanților

albe-s toate pătratele negre
albe-s și încă albesc
între două îmbrățișări

prea îndepărtate