De amintiri ce-mi vin în minte
De multe ori vreau să vorbesc.
Trecutu-mi joacă în cuvinte
Ce mă îndeamnă să-l rostesc.

Ce legături mai am eu oare
Cu ce a fost cândva prezent?
El trece-ncet în amintire,
Se scurge în subconștient.

Gândirea lui, a lui rostire,
Trecutul în prezent conduce.
Prin sentimente retrăiesc
Ce timpul înapoi n-aduce.

În sufletu-mi ce viețuiește
Prin stările ce-au fost cândva,
Se nasc dorințe de-mplinire
Ce viitor pot anunța.

Un viitor ce-ncepe-n clipa
Ce ăstei clipe va urma
Și se termină... unde oare?
Cât de departe va dura?

Durata lui e scrisă-n mine,
Eu, clipa ultimă o știu,
Dar conștiența ce-o cunoaște
Nu este cea în care scriu.

Ceasornicul ce îmi măsoară
Al vieții mele-n timp traseu,
Întors a fost cândva de mine,
Dar cel de-atuncea, nu sunt eu.

De „Eul” ce întors-a ceasul
Demult eu m-am îndepărtat,
El a rămas în conștiența
Ce nașterea mi-a îngropat.

Când ceasul va să bată ora,
Ce ora ultimă anunță,
Atuncea, cel ce nu mai știe,
Pe cel ce știe îl pronunță.

Cel îngropat cândva de mine
Din nou la față se arată.
Iar eu, cel ce-am trudit prin viață,
Mă sting spre nașterea uitată.