începi cu un muzeu imaginar
unde-ți expui propria ta viață
pe pereți îți așezi portretele inclusiv cele de familie
în încaperi îți pui obiectele de care te-ai folosit sau pe care le îndrăgești
completezi cu hârtiile de valoare legate de serviciu și casă
apoi te miri de câte ai de expus și pleci
pleci pe jos prin parcul orașului
unde vezi cum se sărută tinerii azi,
obosit te așezi toropit pe o banca
lângă o femeie durdulie, confortabilă
și-ți zici așa ca pentru tine
asta sigur n-are silicoane
dar are chef de vorbă
se întoarce spre tine
iți descoasă cusăturile costumului și zâmbește
vrea să găsească un defect, pesemne
privești o vreme florile, aleile, pomii, pârâul
către seară ca orice bărbat cauți o berărie simandicoasă
intri și aștepți să vezi cine vine lângă tine nu vine nimeni,
pleci cu un fel de liniște pe umeri
să cauți mai departe o cafenea
unde-ți fixezi privirea între sânii uneia, singură
și savurezi întreg ambalajul sumar cu cafea fierbinte
te urci în autobuzul ticsit de lume, asculți manele
citești ziarul și afli de moartea cântăretului tău preferat,
trist, te așteaptă o noapte lungă
noaptea singurătății tale
nu se mai poate
trebuie întreprins ceva.