Când Zeus ieși în stradă ploua mărunt și era baltă lângă baltă. Nu era o zi bună de umblat teleleu. Cum nu mai ieșise de ceva vreme, parcă îi părea rău că își găsise tocmai ziua asta să scoată nasul în lume. Când te uitai în sus, la norii compacți, puteai să juri că cerul, oricât de mare ar fi fost el, s-a înecat în stratul de umezeală gri-pâcloasă care îl acoperea. Cu siguranță, lumea asta de azi e altfel decât și-o amintea. Casele s-au micit în spatele gardurilor, diluate de apa ce curge în neștire, și se scurg acum încet, anevoios, în șanțuri. Dar asta este, ce să-i faci, n-are el noroc azi.

Zeus face primul pas în stradă și simte cum pământul se clatină sub apăsarea lui. Zeus zâmbește mulțumit. Așa îi trebuie pământului, să simtă că trece el pe aici, că doar nu degeaba e el Zeus. O ia în jos pe stradă, ușurel, bătraneste. Se uită în dreapta, în stânga. Degeaba. Nici țipenie de om cât vezi cu ochii pe ploaia asta păcătoasă, nimeni cu care să mai schimbi și tu o vorbă. Trage punga de un leu pe ochi și iuțeste pasul cu ochii in pământ.
- Mai ușurel mă Zeuse, că nu te fugarește nimeni mă!
Băiatul se oprește. E Hercule.
- Avusei gâlci mă? Că așa zicea aia bătrâna aseară.
- Un fel de...
- De asta ... ca io credeam că vii cu noi la o miuță sâmbăta care a fost.
- Nu mă, că am avut o tuse dinaia de se zguduia patu’ cu mine.
- Hai bă ca io mă duc pă la Gheorghe a lu’ Zița acu.
- Bine mă Hercule. Hai pa.

Băiatul își continuă drumul. Nu mai e mult până la magazinul din colț, ăl al lui Nea Prună, magazin general, adică dinăla de unde poți cumpăra și pâine, și gumă, și spray, da’ și pixuri. Zeus își dă punga jos din cap, scuipă-n palmă și își face freaza in geamul cu zoaie, apoi intră.
- Unde ai umblat măi Zeuse?
Nea Prună îl măsoară din cap până-n picioare.
- Arăți cam pricăjit azi mă.
- Am avut tuse.
- Tuse ai? Și te trimise maică-ta afară pe ploaia asta dacă ai tuse?
Băiatul nu răspunde. Caută pe jos.
- Ai umbrelă mă?
- Nu nene, am pungă.
- Vai de curu’ vostru de amărâți. Ia zii mă tot pe datorie?
- Tot.
Nea Prună rămâne puțin pe gânduri, cu ochii în calendarul cu gagici goale agățat de perete, colo în dreapta dulapului.
- Să-i zici lu’ mă-ta că mai are o săptămână și trebe’ să-mi dea banu. Ia zii ce-ți dau?
- Păi... cafea, două pachete de Carpate, o pungă de pufuleți și un spray pentru mama.
- De care cafea mă?
- Din aia bună a zis mama.
- Vărsată ma?
- Daia la plic verde nea. Că aia ii place maică-mii.
- Fir-ați ai dracu’ să fiți. Nu mâncați, da’ vă purtați ai? Poate nu îmi aduci banii săptămâna care vine...
- I-aduc bre, i-aduc.

Zeus ia plasa de un leu, și iese cu capul plecat. Pornește înapoi pe stradă. Poate să meargă cu capul descoperit, că iete, nu mai plouă. Băiatul se strânge puțin sub haina grea de atâta apă îmbibată în ea. S-a lipit de el, mai ales pe spate, unde pielea pacă arde sub atingerea vâscoasă. Băiatul se uită în dreapta și-n stânga, așa cum făcuse mai devreme, dar tot nimeni pe stradă. Las’ că dă el soarele și să vezi atunci.
- Hai mă Zeuse, fir-ai al dracu’, că am pus apa de cafea! se aude din curte.
- Ai luat cafea fa? Da pâine ai luat?
- Las’ că fac o mămăligă. Ce vrei mă?! Ce nu-ți ajuge?
- Vrei și tu Zeuse o gură?
- Vreau și io.
- Hai na, dă cafeaua-ncoa.
- Auzi fă?
- Ai?
- Cafeaua face bine și la tobercoloză dinaia de are fi-tu.
- O face mă, io de un’ să știu?