bloc părăsit
în ochii acestor oameni
cărora li se clatină rinichii în ascensor
ca nişte jucării cu biluţe
e o dragoste care miroase a mare

un puls pe care îl păstrez în mintea mea
pînă în dimineaţa aceasta ruşinoasă
care nu mai funcţionează

când uşile scârţîie
femeii somnabule cu ochii roşii
femeii de poeţi scuipă litere
dintr-o gură închisă
comună
ca un câmp îngrădit

se închid într-o noapte neagră
exagerată
şi rânjete luminoase dinţi albi
cearşafuri de pânză groasă ca o piele bâtrână
dragostea lor ca un tranformator de lumină insuficient
ca să le fie bine
măcar odată

şi după şi după
când te trezeşti în mine
că nu poţi din cauza ţânţarilor
să-mi spui stimabile
că dragostea e ca un poem
despre o mare mare plină de reziduu şi blocuri
în care se iubesc şi pereţii
dărâmându-se
sub cerul acesta wenge ca un ochi de balena ucisă