femeie, draga mea
astăzi mi-a fost mai bine şi am lucrat la scena din grădină. pentru sufită am ales o catifea roşie cu dragoni celeşti brodaţi în borangic auriu. crezi că e mult un sac de orez? atunci află că în preţul ăsta au intrat şi patru culise din hîrtie Tsai Lun pe care Alesandros, în onduleuri de sineală a desenat cu peniţa ramuri de cireş. ştii cît de aproape îi eşti! mereu îmi vorbeşte despre tine şi cum într-o zi vei deprinde arta caligrafiei. el îi spune altfel, meditaţia pensulei. uite, săptămîna trecută eram pe plajă, marea se zbătea şi pe sînii ei umflaţi de sare spuma valurilor desena găitane. sfîrcurile împungeau ţărmul. Alesandros îmi zice dintr-o dată – trasează o scară cu trepte din sfoară pînă la cer şi arată lumea cu degetul, tu şi tu şi tu! dar nu am atîta hîrtie! atunci fă-ţi privirea ancoră şi trage cerul mai jos.

spre seară am aprins lampioanele plisate să vedem dacă luminile dau bine pe rochiţa ta roşie cu pasmenterie aşezată în faţa unei cortine embrasse. eu nu sînt învăţat cu scena e ca şi cum viaţa mea ar fi îndesată într-o pungă creponată pe care o loveşti brusc de podul palmei. despre ce să-ţi aminteşti mai întîi? oricum de unde atîta viaţă, o nucă ar fi de ajuns dar nu am putere să-i mai scot miezul.

aş putea să-mi amintesc despre mărul pe care l-am împărţit în prima noastră călătorie dar ştii asta. sau cum dimineţile, în cuşeta trenului te trezeam uşor să risipim ceaiul din ceştile din piatră de porţelan jiangshi. mereu te plîngeai că sînt grele şi mă rugai într-o limbă stranie – alin aramar tine ca lipe me! – ajută-mă dragul meu, ia-mi tu povara rostirii de pe buze. îţi sprijineam capul în podul palmei mele făgăduindu-ţi că după ultima înghiţitură vom găsi pe fundul cănilor coconul de mătase al prinţesei Leizu. în depărtare, peste fluviul Yangtze se aşternea o pulbere aurie.

uneori mi-ar plăcea să-ţi vorbesc despre tatăl meu dar nu l-am cunoscut bine. adică noi doi nu am vorbit prea mult. poate e şi vina lui. s-a îndeletnicit toată viaţa cu mutatul scării de la intrarea în casă. de atîtea ocoluri pînă şi Dumnezeu ar fi ameţit, fie şi în vremea deniilor. o singură dată s-a oprit doar cît să mă întrebe – mă ajuţi tu să-mi pregătesc înmormîntarea?

draga mea, dacă trei zile la rînd nu îţi voi rosti numele în casa ceaiului e semn că şi eu m-am oprit. să nu plîngi prea mult doar atît cît să-ţi umezeşti genele ca să pară mai lungi. în sipetul cu dragoni pe capac vei afla toată rînduiala:

bicicleta mea cu roţi din hrisolit Catiei Lu. ştii că mereu ţi-ai dorit fete. să-i împleteşti codiţe pe care îngerii să alunece ca pe un tobogan pînă la umerii ei. să-i, auzi?
peniţele klaps lui Alesandros. vezi să nu aibă urme de cerneală.
albumul din august rămîne la tine. am pus în el toate pozele tale. da, eşti urîtă draga mea dar mi-a plăcut să iubesc urîte şi s-a întîmplat ca tu să fii singura urîtă din lume.
medalionul din argint îl iau eu, am auzit că nu poţi ajunge în rai dacă nu ai ceva care să atîrne greu pe tine.
îţi las inelul. poartă-l! atît.
găseşte tu coconul de mătase al prinţesei Leizu şi la vremea potrivită o să te aştept la capătul scării. dar pînă atunci mai e mult. o să-mi fie dor de tine dar caut ceva de lucru. scenograf la curtea Domnului, ce zici? aşa poate o să vorbesc şi eu cu el faţă-n faţă ca Moise.
rupe cartea mea de poezii după şase săptămîni. răsuceşte cornete din file şi pune boabe de orez în ele. lasă vasul cu apă în poartă.
şi mai ales întreabă ursitoarele, de ce dintre toate darurile aşezate la vedere eu am ales să mor de tînăr.