bobadil -
ultimul
înaintez spre marginea
unei priviri fără nicio licărire
de apă
de undeva o flacără lichidă
se ridică până devine pământ vorbitor lumina
amurgului întârzie încă
mai desenează prin apuseni goruni
dar mai ales inmormântări simetrice
prin rafturi
cărțile tale toate
sunt de acum jăratic întărâtat
de mâinile noastre împreunate mai roșii
decât roșia cea mai montană
mantie clădită pe o margine de pădure
care nu gândește idei
ci doar
o formă amfibie
a pământului
ca
o piele lipită de pielea mea
ca
o mână rătăcind înfrigurată
pe o biblie
Poezie:
Comentarii
Virgil -
ultimul ce? expresia pamint vorbitor mi s-a parut ca strica vraja pur vizuala din text expresia nu gindeste idei mi s-a parut si ea cam aiurea forma amfibie a pamintului nu prea convinge cele doua "ca o"-uri de la sfirsit deranjeaza oarecum inceputul si finalul transmit puternic; pe la mijloc te incurci cu goruni(contextualizare) si rosii(ludic)
bobadil -
Virgile, multumesc pentru analiza, ai dreptate, tehnic vorbind. Ultimul? Ultimul pana la loc comanda amirale, cand iti vei alege capitanii cu multa grija. Cu drag de dana point si yerba mate, Bobadil.
lucian -
a! uite-o aici! dar rămân cu aceași nelămurire a "ca o-urilor". poemul are o nuanță apătoasă, dacă pot spune astfel, prin folosirea termenilor "licărire/de apă", "flacără lichidă", "formă amfibie"..., dar își pierde această atitudine prin comparații uscate, ca acele cărți arzând sau personalizarea pădurii care gândește. nu mai înțeleg, în acest context, rostul Bibliei și titlul. cu aleasă stimă și prețuire, mircea nincu.
bobadil -
Mircea, dreptate ai, eu deobicei sunt foarte zgarcit cu comparatiile in poeme, mi se par ca niste "carje" literare, insa aici nu m-am priceput altfel iar tu ai sesizat si ai spus ce era de spus, fapt pentru care ma plec in fata atentei tale lecturi omule cu spirit treaz. Bobadil.