mi se întâmplă să mă ridic in picioare când
trece prin faţa mea amintirea
e o meteahnă neînţeleasă de cei ce nu vorbesc
limba română dar pentru mine e lege
vipia verii mă urmăreşte cu lupa de când
am uitat acasă umbrela mi se face foame de
coleşa făcută în ceaunul de tuci
tentacolul uitărilor e tăiat brusc de amprentele mamei
ghemuite în seiful dintre coastele mele
ca să nu calc pe lucruri vitale înot
văd destinaţia clar moartea e undeva înainte la stânga
un burlan prin care va trebui să trec negreşit
judecătorul îmi spune fii atent ia cu tine o pereche
în plus de tălpici aceasta este ţara care
acceptă ţelul ca pe un proiect neexplorat
în ochi mi se pune un zgârci mă tîrăsc peste
anotimpuri cu rucsacul în spate
pentru ca asta sînt
melc încuscrit cu o
frunză