Curge fluidul prin vertebre
un fir de pârâu,
nervurile omoplaţilor simt
arborii vârstei cum prind rădăcini
ascunse sub bucăţi de calcar.

Doamne, mă apasă umerii,
prin ce întâmplări friguroase am trecut?
de se lasă grele în genunchi,
în ce tăceri ale sângelui am picurat gheaţă?
nici dragostea nu se mai prinde de gând,
femeile iesite din seva verde
au plecat să se zbuciume la capătul iernii.

Acum vine primavara,
cu astenii vibrate-n ţesuturi jilave,
bucurii la ferestrele nevăzutelor priviri
lacrima florilor se scutură,
se nasc fetuşii lumii de mâine,
o rază de soare străpunge umbra
unde o să locuiesc pretutindeni.