un curcubeu era degetul acela în mâna mea. și bărcuțele
tot mai îndepărtate sunt oare bătăile inimii? // nu te aud.
răspunde-mi, liniște dureroasă! vreau să fii cu mine și

după. zi, hai zi măcar ce nu poți uita. // îmi plăcea când
era la serviciu și vorbeam la telefon: cineva cu cineva sau
cu florile; prin ombilic. de când s-a mutat în țara fără

telefoane, se-aude numai tonul, doar unul singur:
tiiiiiiiiiiiiiiiiii... // cine va striga după tine, puișor de balenă,
scuipăcios, întors în sine? ia zi, cine va inunda văile unde

timpul-cangrenă se împarte la fericire? // iartă-mă, n-o
să ne mai putem juca șeptică după ce o să învăț și eu să
scriu, să socotesc în limba apelor din ce în ce mai puțin

adânci, cu paraziți și foame. // cine o să-ți împletească
totoșei, căciuliță dacă cineva nu mai este și cine îți va
șopti ultimul cântec într-o limbă aborigenă? // dacă nu

mai este, mâna ta și mâna mea sunt curcubeul pe unde
iubirea dansează limbo ca dintr-un ochi în altul. ochii
care nu se văd nu se uită. nu pot fi uitați