Încet-încet, precum mormolocul râios din ou, printre cocalar, ţăranul cu maşină şi manelistul cu sistem audio 7.1, apare un nou specimen biped: mârlanul cu bormaşină.

Acest hibrid eşuat dintre bivol şi cimpanzeu este recognoscibil după decibelii betono-metalici pe care ţi-i toarnă în cap, de la răsărit până la loc comanda, dar nu nitam-nisam, pentru că, oho! târlanul cu bormaşină are proiect, idealuri, strategie şi stil transcendental, cunoaşte şi franceză, iar „step by step”, pentru el, este un crez de nezdruncinat.

Astfel că, mai întâi, mitocanul ia contact din senin până la variabil cu fenomenul penetrator-peretetic, îşi lasă ţâncul fără alocaţie şi işi procură arma. Cea mai ieftină. Vei recunoaşte acest prim pas după rafalele ascuţite de oţel, aparent haotice şi incidentale, care se întind între două-trei zile. Dacă în acest şi numai în acest sfânt interval nu treci la tranzacţii imobiliare, vei fi nevoit să ataci variante, ce-i drept, ceva mai puţin extremiste, cum ar fi angajarea unui asasin profesionist sau dieta săpun-frânghie-gât. Pentru că va urma pasul doi:

timp de una-două săptămâni, bădăranul va tatona peretele de trei ori pe zi, a câte şase ceasuri repriza. Te vor alinta hipnotic bâzâieli tuberculoase plate, icnete sticloase, tuse oţelită şi tot felul de onomatopee care mai de care mai crizate, mai blazate sau mai confuze, de durate scurte, medii, lungi, şi mai lungi, hiperlungi. Când vei crede (şi vei crede, pentru că iniţial nu eşti decât un naiv, viitor psihopat) că totul s-a terminat, nu te bucura! Iobagul abia şi-a terminat îndoctrinarea...

La pasul trei, privind burghiul cum molestează găurile, materia cenuşie a ţopârlanului va deveni erectă şi, printr-o minune a evoluţiei, i se va urca la cap, aflându-i astfel, în sfârşit, ţelul fiinţei sale desăvârşite, epocale şi irepetabile: datu’ de găuri. Fiind de acum ezoteric, va da iama în economia familiei şi-n porcul cu mărunţis al plodului şi, în febra rivalităţii cu amicul său – ciobanul cu sculă de găurit mai performantă – îşi va trage o bormaşină de-ţi vor sta urechile-n dopuri de ceară, nu alta!

Încă fiind cu neuronii laolaltă, vei fi iarăşi naiv – cu toţii am fost – şi, în imensa ta bunătate de vecin schingiuit, vei bate călduros în uşa mocofanului, spunându-i ba că ai copil, ba că vrei să-ţi auzi gândurile, ba să-ţi lase dulapul acolo unde e, ba că ai cancer şi ţi-ai vrea cele trei luni de linişte, ba că eşti gravid... şi alte cerşitorii de astea. Bunînţeles, el te va privi cu ochii săi mari, senini şi de bou şi-ţi va spune că aia e casa lui, muncită, că e democraţie şi că de asta au murit oameni în decembrie 1989 – ca să dea el găuri. Şi să nu-ţi vină idei, să-i spui despre legea aia a construcţiilor, despre structura de rezistentă şi alte gogoşi cu pireu – el ţi-o va tăia scurt: e casa lui şi, dacă vrea, iaca acuma dărâm un perete, că-i a’ meu, lăsat de mama, care a muncit la CAP şi mişcă-ţi fizicu’ de la uşa mea, dacă nu vrei şi una în bot, ţăran tupeist şi mofturos ce eşti! Cu siguranţă îţi vei spune atunci că ar trebui să se elibereze brevet bormaşinistic, cu tot tacâmul: cazier, teste psihologice, adn, arbore genealogic de la patru generaţii încoace, zodie, teste de sânge şi urină, apendicită, numărul de la pantof şi rabie. Necioplitului însă nu-i trece prin cap aşa ceva niciodată. Şi nici măcar propriul burghiu.

Deci, vei chema poliţia – toţi am făcut-o – şi vei afla de la ea poteră că treaba asta cu legea nu merge aşa cum credeai tu – ignorant notoriu care eşti – că ea, legea, are nişte fineţuri de tipul şampanie Ange Rêve Vierge peste caviar în craci de crab din maree fecundată de luna aproape plină cu ascendent în vărsător cu pojar... mai simplu spus – până nu-ţi dă cu tavanul în cap, nu avem ce-i face. Ba să vezi, poliţistul îi va admira scula găuricioasă, pentru că are şi el una aşa, şi-l va întreba dacă ştie tehnica găurilor ubicue în contrapunct interrigipstic.

Şi vine pasul patru: prin urechi îţi trec viermi de sârmă ghimpată, accelerate de fier încins, soacra, socrul, vei vedea cum fotoliul moştenit de la bunică îţi face masaj fesier, desi e varianta fag-lac-1902 toamna, cum îţi curge varul în ciorbă, cum îţi dansează dulapul prin casă, cum creierul tău se va bănui de Parkinson, cum îti vei privi luuuung şi-ntrebător venele şi alte activităţi relaxante din această paletă cromatică. Somnul îţi va părea un mit, visul de-a dormi nu funcţionează fără somn, iar „ori el, ori tu” va fi un hit pe care-l vei fredona în cele trei minute de linişte dintr-o zi... găurită. Vei încerca tot felul de tertipuri – pernă, mai multe perne, degete cu tot cu încheieturi, capace peste urechi, convertirea la Iehova – nimic nu va funcţiona. Şi ştii de ce? Pentru că mârla cu bormaşină mănâncă, doarme, respiră şi se plimbă prin casă cu arma pornită, iese pe balcon, la ţigară, cu bormaşina legată de gât, îi da nume, o alintă si-i linge butonul de pornire, pentru că potenţa spirituală a mojicului se îmbină cu duhul sfânt atunci când tija metalică forează, pentru că mocârţanul cu bormaşină are complexul puterii mecanice şi dezvoltă subit o obsesie compulsivă pentru oţel sfredelitor, pentru că, probabil, bormasina are husă din dantelă roz şi loc în mijlocul patului.

Într-un târziu, dacă eşti încă în viaţă, nu ţi-ai măcelărit familia şi prietenii, iar ăştia din urmă nu te-au dus la nebuni, zgomotul se va opri. Să nu speri la nimic bun! Probabil că mârlanul cu bormaşină nu mai are loc de găuri, a început să le astupe, apoi, va reîncepe. Acum are şi experienţă şi, pentru că infecţia se răspândeşte repede, iar acest tip de masculi adoră competiţia, cu siguranţă se va lansa la găurit şi alt vecin.

Şi atunci va începe pasul cinci.