Stau îngerii la mine în sprânceană,
Ca ciorile în pomii de pe Jiu.
Și croncăne în fiecare seară
Din ramul plopilori pustiu.

În stolul lor îmi văd dorința
Înfiripându-se în ziua ce se stinge.
Ei îmi privesc în irisul albastru,
Ca-n cer, ca-n ape și în sânge.

Zbătându-și aripa finală,
Ca un lătrat de câine prin uluci,
Cu sabia legată în centură
Joacă în umbra de sub geană,,
Și risipesc, din ce în ce mai lungi,
Sămânța focului din gură.