lătratul câinilor era un lasou
ținea luna priponită de tâmplele oamenilor
el stătea
ceilalți ziceau în gând
că stă într-o rână
necuviincios
cuvintele lui
se dădeau într-un balansoar
și chipul
îi era plin de riduri
adevărate dune de tăcere
eu îmi iubeam iubita
care se ascunde noaptea
prin cearșaf
cum se ascunde apa sub solzii de pește
el stătea
ceilalți nu știu ce mai ziceau
în gândul ăsta al meu
praful de pe drum
se tot ridica spre cer
curând se va forma
o nouă lună
Poezie:
Comentarii aleatorii