nu știu
cum vrei să cânte chitara aceasta
sau vioara
să scârțâie ca iarba uscată sub tălpi sau să
tacă lângă noi ca o depărtare între două autostrăzi suspendate
pe care nu am mers niciodată.

și o sevă albă lăptoasă
lumina unei dimineți să ne deconspire
gândurile nopților de nesomn.
/zborul nostru a fost amânat doar bagajele se mai plimbă steril pe o bandă rulantă.
tu nu te temi pentru că ai căștile în urechi și acolo se aude la maxim doar muzica./

printre firele de iarbă de pe covor
timpul se mulează după o lege a fricii și
după muzica unui radio cu antena stricată.
tu nu te temi niciodată.

eu
niciodată n-am să știu
cum vreau să cânte chitara aceasta
sau vioara
atât de frumos încât să-mi sfâșie sufletul
sau să tacă

de parcă deasupra

ar fi un avion ce se prăbușește
cu tot cu aripi
cu motoarele oprite.