Dacă-mi surpați convingerile cu care am plecat
în zilele de cristal verde, mă voi prăbuși,
ca un călător obosit înainte de capătul drumului
și-mi rămân înlăuntru visele spânzurate.

Nimeni nu-mi umblă prin gânduri nevinovat
neliniști vechi urcă prin trunchiul copacului
în care mă înalț cu ramurile înflorite
după îndărătnice primăveri.
Albul roz devine culoare strălucitoare pentru fluturi
ca o rochie de mireasă distinsă
în care trupul desenează o clepsidră ascunsă
prin care nisipul curge deasupra de șolduri.

Părul lung acoperă-n raze de soare umerii goi
Cum cerul se schimbă la marginile zilei.

Îmi voi rechema gândurile-n tăcere
spre vestigiile somnului după trudă
într-o noapte de iubire parfumată
de boarea vântului alungat cu petale.
Sentimentele încep să mă părăsească
și-mi voi petrece timpul pe țărmuri
respinse de furtuni,
lângă care nimeni n-a văzut o barcă.