domnul emilian strălucea de atîta singurătate
dacă l-ai fi văzut ai fi crezut
că a fost alăptat la sînul tăcerii

își netezea costumul cu drag
îi spunea într-o zi ai să fii mare
am să te fac pielea mea de bărbat prezentabil
și-ai să fii mîndru de mine

cînd amiezile erau liniștite
nu-și dorea altceva decît să treacă viața mai repede
ar fi regretat fiorul pielii cînd
o sărută seara
dar atît

visa uneori lucruri simple
că are servici că emilia îl va suna
de sfîntul emilian că dansează
slow wind

singurul prieten era un păianjen
îl botezase nick învățau amîndoi cum să prindă lumea
în pînza lor de sinceritate

zilele se scurtau ca niște cerșetori care
primeau milă tot mai puțin lumea
își vedea de căderile ei

domnul emilian își netezea costumul cu drag
din cînd în cînd mai vorbea cu nick
dacă l-ai fi văzut ai fi crezut că ochii lui
sînt un punct cardinal în care apune lumina