lăsaţi cerul să-şi poarte norii
lacrimile lor nu pot aduce decât bucurie

dacă am apărut ȋnseamnă că am fost cerut
căci şi lumina trebuie să aibă un sâmbure de adevăr
zidit ȋntr-o noapte de-nceput

trupul meu este puntea dintre un trecut irosit
şi un viitor ce nu mai poate să aştepte marea de cuvinte
ţesută ca ultim legământ

carmea mea creşte cuvinte ascunse
ce se cheamă, se atrag, ȋmpingând ȋntunericul
la picioarele tronului

cine are răbdare poate să caute
dar taina tipărită la vedere
e greu de desluşit

dincolo de mine se zămisleşte viitorul
şi din carnea lui se-nfruptă ziua
care va umbri trecutul

pământul se tânguie-n colbul drumului
lepădându-şi sufletul istovit