Doar trupul, ars de lacrimi, am să îţi las zălog,
Când timpul meu va sparge luciri de colivie,
Voi fi prima femeie, sortită, inorog,
Să mă-ntrupez, cu aripi, sub bolta colilie.

Voi coborî, doar, noaptea, venind pe după lună,
Prin frunzele în foşnet, iubirii să mă rog
Şi-n zăvorârea rece, uscată şi nebună
Doar trupul, ars de lacrimi, am să îţi las zălog.

N-ai să îmi pui, vreodată, pe inimă căuş,
Rămâi în pat cu tina, blestemul tău să fie,
Am să mă-nalţ în vise, ca-n mai, un cărăbuş
Când timpul meu va sparge luciri de colivie.

Am să mă torc, prin raze, cu odihniri în buchii
Şi poezia caldă, ca hrană şi ca drog,
Am să o port pe buze şi-n versul fără muchii
Voi fi prima femeie, sortită, inorog.

Iubesc şi poate datul e doar un ultim vis,
Vorbesc dar parcă-n buze am tril de ciocârlie,
Ştiu c-a venit sorocul, la naştere prezis,
Să mă-ntrupez, cu aripi, sub bolta colilie.

Să mă-ntrupez, cu aripi, sub bolta colilie...
Voi fi prima femeie, sortită, inorog.
Când timpul meu va sparge luciri de colivie
Doar trupul, ars de lacrimi, am să îţi las zălog.